Modelul

In el mi-am cautat modelul.Si l-am gasit...l-am lasat sa plece pentru ca ii venise timpul ...s-a scurs timpul din el ca nisipul din clepsidra,ca apa din sticla,ca vorbele de pe buzele lui...apoi,ce aveam sa fac? Nu poti obliga un om sa traiasca daca nu vrea.Esti absurd!Uneori ma mai gandesc la el ,si am indoieli ca i-ar fi mai bine acolo decat aici.Si uneori ma intristez ca nu e aici,dar nu-l pot aduce inapoi.S-a dus!

Intr-una dintre noptile geroase de iarna,cand nu puteam sa dorm, mi-am dat seama ca el nu era modelul meu.Nici pe departe.Eram eu .Sau el era eu...eu el...noi,eram un tot.Unul.Pai cum altfel ?N-am crezut niciodata ceea ce-mi spunea pentru ca eu mint.Nu i-am urmat niciodata sfaturile pentru ca eu dau sfaturi gresite.Nu l-am urmat niciodata pentru ca eu ma ratacesc intr-un final.Nu am stat langa el pentru ca nu-mi plac oamenii care se apropie de mine prea mult.Nu am plans niciodata de fata cu el pentru ca mie nu-mi plac oamenii slabi.Nu i-am povestit prea multe despre mine pentru ca ma plictisesc povestile altora.Uneori imi imaginam ca va muri,dar nu m-am asteptat niciodata chiar sa se intample.Si in niciun caz atat de subit. 
Si dus a fost.Vorbele de pe patul de moarte?Anoste,lipsite de substanta,nu transmiteau nicio emotie.Il preferam mut.
Cand era inca in viata imi bantuia visele si ma trezeam strigandu-i numele iar inima imi batea mai-mai sa-mi iasa din piept.Acum imi mai bantuie doar amintirile.Uneori imi doresc sa ma bantuie cu adevarat.Sa-l aud tragandu-si lanturile pe hol...
Uneori ii mai simt mainile pe corpul meu,cum se joaca cu parul meu...si ma inspaimant.Nu stiu daca este totul in imaginatia mea sau e real.Imi spun in repetate randuri,ca a plecat!E cazul sa fiu lucida!
Doare fiecare vorba pe care mi-a spus-o,ma doare pentru ca nu o voi mai auzi niciodata si zace in mine ca un ecou.
Se intampla sa il asemuiesc cu unele persoane...pe strada,prin magazine,prin filme,si atunci pupilele mi se dilata ,bataile inimii cresc,si un fior rece imi ingheata sirea spinarii. De necrezut!Asta este unul dintre acele momente in care iar imi spun ca nu se va mai intoarce.Si ma resemnez.
Unele unde de regret se resimt...regret ca nu sunt altfel.Ca nu am profitat de el cat am avut ocazia,pana sa fie ingropat sub tarana.Cate i-as fi spus...chiar si adevarul,desi nu-mi sta in fire.
Daca as sti ca s-ar merita l-as dezgropa cu mainile goale,cu unghiile ...i-as smulge cuiele cosciugului cu dintii si i-as sparge scandurile cu picioarele.Si apoi am sta iar ore,zile,luni...si sori la discutie...si cate si mai cate am vorbi si nu ne-am satura.Trec printr-o stare groaznica de solitudine fara el.
Acum plang pe interior,tac pe exterior si ma intreaba lumea de ce sunt atat de rece...ti-am spus eu ca ne asemanam,poate tu m-ai lasat asa...sau am devenit odata cu tine.Oricum,nu i-am spus nimanui niciodata despre noi,a fost micul nostru secret...asta pana in noaptea dinainte sa mori.
Ma crezi daca ti-as spune ca imi pare rau?Imi pare rau pentru cinismul cu care te-am atacat si dispretul cu care te-am tratat.Dar nu esti singurul,doar unicul caruia nu i-as fi facut-o desi daca acum mi s-ar oferi o a doua sansa nu as schimba nimic.Stiu,sunt ciudata.Mi-au spus-o multi.Doar tu,inauntrul tau ma intelegeai.
Mie teama sa trec pe langa mormantul tau de frica sa nu ma injosesc intr-atat incat sa imi curga vreo lacrima sau sa lovesc in cruce.Sa te injur de mama ,de tata,de tine!Tananam tananam tnamanananamnanaam...Acum voi ramane la capul mormantului tau cantand ,,Rivers flows in you ,,cu gandul la tine,in pace,ceva timp.Pana imi va trece dorul de tine...