S-a sculat intr-o dimineata si si-a zis ca azi nu va mai fii la fel.Ochii incercanati si ridurile de expresie parca disparusera peste noapte.Oglinda atarnata de peretele baii era clara.Isi inchise ploapele si isi imagina ca nu isi vede reflexia in ea,ci intr-un parau rece de munte.O trecu un fior de placere pe care ea il asemui cu cel provocat de racoarea atmosferei de padure.Trase aer in piept.Parca si acesta era mai dulce,refuza sa creada ca mireasma ce-o simtea pana in plamani nu era altceva decat parfumul de pe suport primit de ziua ei de la cineva pe care oricum nu si-l mai aducea aminte.Cand isi deschise ochii realiza ca situatia statea de fapt altfel,nimic din cele imaginate nu erau reale,zburase prea departe cu gandul,undeva prin Bucegi sau pe Valea Oltului.De cat timp nu mai iesise din Bucuresti,de cat timp nu-si mai petrecuse concediul pe undeva prin tara.Uitase complet cum este sa fii liber,sa fii om,nu vreun mecanism sofisticat de contabilitate si management.
„Timpul trece si nu intineresc,ce fac cu viata mea?”intreba reflexia din oglinda oftand,in timp ce-si sprijinea mainile de chiuveta .Dar reflexia nu-i raspunse,impertinenta, nu facu altceva decat sa o imite.Se spala cu miscari lente pe fata,se sterse cu un prosop imaculat si pufos si pentru ultima data isi mai arunca o scurta privire in oglinda...era palida,stinsa.Sprancenele clar arcuite nu-i indulceau cu nimic chipul uscativ,dimpotriva,o faceau sa para dura si serioasa.O imagine perfecta pentru slujba ei.Parul negru nu o avantaja,dadea iumpresia ca ar fi fost mai palida de cat era in realitate.Si oricat de mult si-ar fii dorit sa ascunda semnele de oboseala cu unele dintre cele mai scumpe cosmetice,nu reusea.In timp a renuntat definitiv la ele.Imbraca un costum sobru,plictisitor de simplu,plictisitor de negru care ii alungea si ii subtia prea mult infatisarea...parea mai mult o stafie decat o fiinta vie,o relicva a ceea ce a fost candva.Aceasta imagine o inlocuise pe cea din poza de pe biroul ei de la absolvirea facultatii,unde era oglindita o fata frumoasa,cu un par saten si lung ce-i cadea peste piept,o pereche de ochi expresivi si sticlosi,rosie in obraji de emotie si un ranjet de satisfactie ce-i lasa descoperiti dintii perfecti si albi.Acum nu mai rade,munca nu-i ofera acest prilej,si chiar daca ar face-o,farmecul zambetului ei a disparut o data cu semnarea contractului de angajare.Tot atunci s-a apucat si de fumat,stresul...iar dorinta de a o face sa fie inclusa in randul colegilor ei de elita si sa mai fure meserie o stimula sa-si piarda sferturile de ora de pauza la o tigare,la o cafea si un rationament legat de nu stiu ce proiect.Din tot ce a fost,acum nu a ramas decat cu fumul...
Iese grabita din bloc tinand privirea in jos si se adaposteste in masina de ropotul teribil de ploaie.Intoarce cheia si motorul incepe sa toarca,impinge piciorul in ambreiaj, in acceleratie si isi face loc printre siruri de masini aflate pe sosea.Este 8 si un sfert ceasul,la ora asta este aglomerat pe toate arterele Bucurestiului cu oameni zoriti sa ajunga pe la locurile lor de munca. Ploioa torentiala ii face si mai irascibili si mai grabiti.Picaturi de ploaie cad pe parbrize si stropii de noroi de sub rotile masinilor sunt improscati spre pietoni,oameni marunti si amarati. Privirile le sunt incruntate, pe fata lor se poate citi scarba,nemultumirea ,deceptia si ura toto-data..Este un tablou sumbru,dezolant si indeleabil pe viitor.Rama aceasta avea sa-i schimbe viata: „Atatia oameni care exista fara sa traiasca,respira fara sa miroasa,mananca fara sa aiba timp sa mai simta placerea gustului...doar pentru ca traim intr-o cadenta allegro iar societatea nu ne mai ofera posibilitatea sa ne destindem din incordarea maledicta la care am fost supusi.”
Un singur moment de vigilenta si limpezire a gandurilor i-a fost necesar pentru a-si impune o noema si a o aplica.Mintea ei era bantuita de reflectia conceputa cu cateva clipe in urma,isi repeta intruna ”...traieste...miroase...gusta...”atat pentru a nu-si pierde ideea cat si pentru a nu-si pierde vointa.
Ajunse la sediul firmei in graba,si o lua la fuga spre biroul directorului.Chipul ei era luminat intr-un mod bizar ce aducea cu o bucurie malefica.Colegii de pe la cubicaluri sau de prin birouri o priveau curiosi si o urmareau cu privirea pana in capatul holului cand disparea pe dupa o usa sau pe dupa un colt.Ajunse in fata usii impunatoare din stejar pe care era aplicata o tablita aurie inscriptionata cu majuscule:”DIRECTOR”.Secretara personala a sefului nici nu avu timp sa ezite macar,inainte de a se hotara sa-i dea voie sa treaca sau nu,tanara intra precipitata si usa se tranti tare in urma ei.
..................................................................................................
Acum o vedem pasind in afara cladirii moderne,inalta si cu geamuri fumurii.Portarul ii deschide usa si ii da binete mecanic.Ea nu-l priveste,stie ca este acolo, sigur se afla undeva in spatele ei stand drept intr-o uniforma stearsa si cu chipul inghetat. Amintindu-si povestea chinezeasca a pescarului si a cersetorului, ii spune ,tinandu-si totusi privirea departe de el:”Mi-am dat demisia!” gandind ca e mai potrivit sa-i dea o undita decat un peste. Zambeste. Se indreapta apoi spre masina cu pasi mici pentru ca de acum in colo are timp.Viata pare mai lunga.
Isi indreapta privirea spre cer ...nu mai ploua,a iesit soarele!
BY POP
„Timpul trece si nu intineresc,ce fac cu viata mea?”intreba reflexia din oglinda oftand,in timp ce-si sprijinea mainile de chiuveta .Dar reflexia nu-i raspunse,impertinenta, nu facu altceva decat sa o imite.Se spala cu miscari lente pe fata,se sterse cu un prosop imaculat si pufos si pentru ultima data isi mai arunca o scurta privire in oglinda...era palida,stinsa.Sprancenele clar arcuite nu-i indulceau cu nimic chipul uscativ,dimpotriva,o faceau sa para dura si serioasa.O imagine perfecta pentru slujba ei.Parul negru nu o avantaja,dadea iumpresia ca ar fi fost mai palida de cat era in realitate.Si oricat de mult si-ar fii dorit sa ascunda semnele de oboseala cu unele dintre cele mai scumpe cosmetice,nu reusea.In timp a renuntat definitiv la ele.Imbraca un costum sobru,plictisitor de simplu,plictisitor de negru care ii alungea si ii subtia prea mult infatisarea...parea mai mult o stafie decat o fiinta vie,o relicva a ceea ce a fost candva.Aceasta imagine o inlocuise pe cea din poza de pe biroul ei de la absolvirea facultatii,unde era oglindita o fata frumoasa,cu un par saten si lung ce-i cadea peste piept,o pereche de ochi expresivi si sticlosi,rosie in obraji de emotie si un ranjet de satisfactie ce-i lasa descoperiti dintii perfecti si albi.Acum nu mai rade,munca nu-i ofera acest prilej,si chiar daca ar face-o,farmecul zambetului ei a disparut o data cu semnarea contractului de angajare.Tot atunci s-a apucat si de fumat,stresul...iar dorinta de a o face sa fie inclusa in randul colegilor ei de elita si sa mai fure meserie o stimula sa-si piarda sferturile de ora de pauza la o tigare,la o cafea si un rationament legat de nu stiu ce proiect.Din tot ce a fost,acum nu a ramas decat cu fumul...
Iese grabita din bloc tinand privirea in jos si se adaposteste in masina de ropotul teribil de ploaie.Intoarce cheia si motorul incepe sa toarca,impinge piciorul in ambreiaj, in acceleratie si isi face loc printre siruri de masini aflate pe sosea.Este 8 si un sfert ceasul,la ora asta este aglomerat pe toate arterele Bucurestiului cu oameni zoriti sa ajunga pe la locurile lor de munca. Ploioa torentiala ii face si mai irascibili si mai grabiti.Picaturi de ploaie cad pe parbrize si stropii de noroi de sub rotile masinilor sunt improscati spre pietoni,oameni marunti si amarati. Privirile le sunt incruntate, pe fata lor se poate citi scarba,nemultumirea ,deceptia si ura toto-data..Este un tablou sumbru,dezolant si indeleabil pe viitor.Rama aceasta avea sa-i schimbe viata: „Atatia oameni care exista fara sa traiasca,respira fara sa miroasa,mananca fara sa aiba timp sa mai simta placerea gustului...doar pentru ca traim intr-o cadenta allegro iar societatea nu ne mai ofera posibilitatea sa ne destindem din incordarea maledicta la care am fost supusi.”
Un singur moment de vigilenta si limpezire a gandurilor i-a fost necesar pentru a-si impune o noema si a o aplica.Mintea ei era bantuita de reflectia conceputa cu cateva clipe in urma,isi repeta intruna ”...traieste...miroase...gusta...”atat pentru a nu-si pierde ideea cat si pentru a nu-si pierde vointa.
Ajunse la sediul firmei in graba,si o lua la fuga spre biroul directorului.Chipul ei era luminat intr-un mod bizar ce aducea cu o bucurie malefica.Colegii de pe la cubicaluri sau de prin birouri o priveau curiosi si o urmareau cu privirea pana in capatul holului cand disparea pe dupa o usa sau pe dupa un colt.Ajunse in fata usii impunatoare din stejar pe care era aplicata o tablita aurie inscriptionata cu majuscule:”DIRECTOR”.Secretara personala a sefului nici nu avu timp sa ezite macar,inainte de a se hotara sa-i dea voie sa treaca sau nu,tanara intra precipitata si usa se tranti tare in urma ei.
..................................................................................................
Acum o vedem pasind in afara cladirii moderne,inalta si cu geamuri fumurii.Portarul ii deschide usa si ii da binete mecanic.Ea nu-l priveste,stie ca este acolo, sigur se afla undeva in spatele ei stand drept intr-o uniforma stearsa si cu chipul inghetat. Amintindu-si povestea chinezeasca a pescarului si a cersetorului, ii spune ,tinandu-si totusi privirea departe de el:”Mi-am dat demisia!” gandind ca e mai potrivit sa-i dea o undita decat un peste. Zambeste. Se indreapta apoi spre masina cu pasi mici pentru ca de acum in colo are timp.Viata pare mai lunga.
Isi indreapta privirea spre cer ...nu mai ploua,a iesit soarele!
BY POP
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu