Cu frica

Am crescut ca un fluture.Mai intai am fost o larva taratoare abia apoi o zburatoare.Mediul dur,rece,pustiu si scarbos era de admirat.
Mi-am creat o idée,o frantura de imaginar,un fel de chip cioplit in carnea mea.Sa iti spun…Fiecare om se crede deosebit,unic si napastuit de soarta,nu vede,nu aude si nu simte pe altul atunci cand nu vrea.Nu-i asa?Este ca si cum ar fi ceva tainuit intre el si Creator:”Tu regizezi lumea iar eu iti voi fi actorul principal”.Asa m-am tarat si eu ca o larva.Am fost eu…o eroina pentru mine.Cand eram mai tanara eram intransigenta,dar am crescut si am evoluat luminos.Tu ai evoluat?
Acum nu mai zbor,desi tot forma de fluture am.Mi-au topit necazurile aripile ca soarele pe cele ale lui Icar.Am zburat prea sus.Dar am invatat sa nu ma mai plang,sa nu ma mai laud si sa nu mai regret. In scurt timp voi aduna suficiente amintiri frumoase,vorbe bune,vise implinite,saruturi si pagini de carti pentru a-mi confectiona un sablon de aripi.Apoi le voi recreea si voi continua sa zbor hai-hui,sau voi zbura definitiv.
Am ramas cu frica.Frica de necunoscut,de notorietate,de foamete,de sete,de caldura.de frig,de timp,de apa,de aer,de inaltime,de latime,de victorie,de infrangere,de moarte…si lista continua la nesfarsit.Sunt o fiinta vulnerabila.Mai ales acum cat timp nu mai am aripi.Nu pot sa mai zbor departe,si am ramas aici tintuita sa castig experienta si material didactic pentru colajul meu zburator.
De ma vei cauta si de vei avea nevoie de o mangaiere,o soapta,un sfat sau de o vorba buna,aici sunt.Am suficiente cat sa-ti dau si tie,numai sa-ti gasesti timp sa ma privesti in ochi odata si sa-mi ceri.Dar iti spun si tie ce le-am spus tuturor:sa nu privesti prea mult,nu adanc,nu incruntat…ca altfel nu vei mai putea pleca nici tu caci imi vei da din dragoste aripile tale si te vei sacrifica pentru mine,iar eu nu-ti voi fi cerut asta.Vreau sa mi le fac singura…



POP